Drag cititor, iubitor de mare sau nu!

Gata-i aveam o plajă în Năvodari, în zona fostei tabere Lebăda! Era toamnă, cale lungă pân’ la vară, nu-s o ființă răbdătoare de felul meu, dar cum aveam serviciul, repede m-am trezit acaparată cu totul de task-urile zilnice, care nu erau ușoare de fel.

Cum nu cred că am explicat de ce Zen-ul meu era în Năvodari, poate ar fi timpul să-ți spun că familia mea are o mică casuță de vacanță sus, în oraș, de care eu nu am reușit să mă bucur prea mult, doar câteva zile de weekend și o amărâtă de săptămână de vacanță pe an.

Și astfel în serile de toamnă, adunați acasă, după job, visam cu ochii deschiși încercând să înțelegem cum arată o plajă care ne reprezintă. Deja în acea perioadă antrenasem în acest proiect părinți, soră, partener, copil, prieteni, verișoare, nași, colega de bancă din liceu pentru partea de grafică și design, v-ați prins cred: fără familie și cei apropiați sufletului meu, nu fac mare lucru, doar n-or avea ei oleacă de liniște cu mine în preajmă…

Știam că vrem o plajă românească, cum altfel? Când eram mici o săptămână eram în tabără la mare, Năvodari sau munte, restul vacanței mari la țară, la bunici. Apoi voiam inscripții neaoșe, cu regionalisme la loc de cinste. Am pus câteva exemple în colajul foto atașat acestui articol.

Am tocmit chiar și o studentă la arhitectură să ne facă designul: clădire spațioasă în hexagon, cel puțin 25 mp, terasă generoasă, băi decente, zonă jocuri copii, zonă relaxare, podene late pentru a putea avea acces persoanele cu dizabilități, ce mai, 6000 de mp cu o grămadă de idei Pinterest. Beneficiam de o intrare generoasă și de o apă curată cu intrare lină, numai bună pentru familii cu copii. Eram tare mândri!

Ți-ai dat seama că încă nu găsisem numele potrivit pentru o plajă românească. Cum era să se numească “Sundance” și la intrare prima inscripție să fie “Dă-te cu unsoare să nu te pârlești la soare!”.

Alte încercări:

Plaja 13- nu că aduce ghinion;
La Plajă – e prea generic;
Plaja Năvodari – era deja luată, ufffff!!!

Noroc că ne-au vizitat un bun prieten cu familia lui și auzindu-ne declarați în impas, parcă-l și văd pe tatăl lui, în timp ce mânca niște struguri: ce-i așa greu, Plaja Ancuței, nu e clar? Și totul a devenit clar.

Totuși în vervă creației, ne-am amintit vorba unui înțelept: validați tot ce vreți cu cei de la ABADL. Zis și făcut, iar primul lor punct de vedere spunea ceva de genul, puteți construi doar 9mp clădire principală închiriat șezlonguri, cabine schimb turiști max 15mp, fără terasă, fără măsuțe la umbrele pentru că nu sunt prevăzute în normele metodologice. Așa am aflat de Biblia operatorului de plajă L19/2006.

Ca side note, am înțeles că

trebuie să avem răbdare până în primăvară, că poate iese noul PUZ/PUG, poate rămân 2.5mp de la promenadă spre țărm sub tutela primăriei și am putea construi mai mult. Minunat, un pic de reset și recalibrare, că doar nu oi risca acu’ de nebună!

Să mai zică lumea că nu e taurul maleabil!

E încă toamnă, eu încă bag ca Mig-ul la slujbă, îmi zic că până după anul nou trebuie să aflu ce autorizații trebuie să obțin, ce documente trebuie să depun și unde, deci s-o iau mai ușor. Zis și făcut, dar evenimente noi ne iau cu asalt, a urmat vasul cu oile eșuat în zona Petromidia, apoi pandemia.

An bun să începi un business, nu?

Și asta nu e tot, pentru că mai e un episod care trebuie amintit aici, dar despre care vă voi scrie în curând.

Ciudat mecanism, creierul omului!

Până la Jurnal de Plajă 4 drag cititor, fii în siguranță oriunde te afli!

Anca