Drag cititor, iubitor de mare sau nu!

Am stat un pic să mă gândesc dacă ar trebui să împărtășesc cu voi ce urmează să scriu în acest episod și înțeleg acum, că nu pot sări peste, sau nega acea perioadă definitorie pentru parcursul meu.

Decizia de a lăsa un job sigur într-o multinațională, în care eram apreciată pentru a mă dedica plajei nu a fost una ușoară.

„Ieșitul ăsta la pensie” cum îmi place să-i zic, nu se face de pe-o zi pe alta, așa că în familie am decis că eu voi continua să lucrez, îmi voi lua 3 săptămâni de vacanță vara pentru a mă implica și eu în bunul mers al afacerii, partenerul și familia mea fiind cei care ar fi administrat Plaja Ancuței.

La muncă, fusesem promovată de vreun an și jumătate pe o poziție globală, (fiind încurajată de fosta mea șefă din HR -idolul meu), începusem cu un partener de business care-mi este foarte drag, eram în febra unui amplu proiect de repoziționare și on-top noul VP, o doamnă pe care o respect foarte mult, a avut încredere să-mi mai dea încă două linii de business pentru a oferi suportul HR.

Am avut norocul să lucrez cu niște oameni minunați, atât aici cât și în companiile anterioare, oameni cu care țin legătura cu drag și peste ani.

Nu am anticipat că aveam deja un serviciu care-mi ocupa 120% din timp, iar pregătirea pentru amenajarea plajei însemna cam tot un serviciu cu normă întreagă.

Multe lucruri care țineau de plajă nu le puteam delega, trebuia să fiu prezentă, semnat documente, depus documente, preluat sector, vizite la instituțiile statului…toate în Constanța și Năvodari.

Era primăvara lui 2020, intrasem într-o criză pandemică fără precedent, cu o grămadă de necunoscute și cu interdicția de a te deplasa între localități.

Am trecut la working from home, și m-am trezit luând call-uri la 10:00 pm cu America…începeam să mă simt depășită și nu voiam să recunosc asta; am tras de mine cât de mult am putut!

Începusem să am insomnii, să nu reușesc să mă odihnesc, îmi lua din ce în ce mai mult timp să rezolv sarcini ușoare, intram în panică foarte ușor…chiar nu înțelegeam ce-i cu mine. Asta până într-o seară de joi când mi-a fost fizic atât de rău că nu am mai putut să mă dau jos din pat. Diagnosticul a fost sindrom de burn-out.

Așa că unde dai și unde crapă! Au urmat mai bine de 3 luni de concedii medicale, tratamente, workshopuri multidisciplinare. Am reușit să fac o parte din ele în Constanța și Eforie și astfel am putut să fiu aproape și de plajă, dar aportul meu în primul an nu a fost pe măsura așteptărilor. Eram în plină isterie Covid-19, turiștii au fost puțini, și controalele organelor statului… multe. Toți din familie erau destul de obosiți, dar au făcut față cu brio tuturor situațiilor.

Multe lecții ne-am mai învățat în primul an!

Eu, am decis să mă întorc la muncă după concediul medical, sperând că am învățat ceva tehnici de detașare…am regăsit un job în care mai fuseseră schimbați doi șefi de HR, multe ținte, alți oameni obosiți, de la care se cerea din ce în ce mai mult, dar „The show must go on!”

Din păcate nu m-am acomodat și nici nu cred că mi-am mai dorit să mă acomodez, eram foarte aproape de decizia de a renunța la job, chiar dacă nici acum nu aveam un plan B complet viabil. Din plajă nu reușeam să-mi plătesc facturile restul anului, dar asta nu mai conta, sănătatea mea devenise prioritară, așa că pe 30 aprilie 2021 mi-am luat rămas bun de la corporație.

Nu știu dacă e pentru totdeauna, dar acum la 6 luni după, simt că am luat decizia bună!

Mi-e dor de oamenii dragi care mi-au fost colegi și colege și le mulțumesc tuturor celor care au vizitat Plaja Ancuței!

Ce am descoperit e că farmecul unui loc îl construiesc oamenii…iar eu am parte de mulți oameni faini, bine sunt câțiva și din cealaltă categorie…ajungem și la ei într-un episod viitor :).

Până la Jurnal de Plajă 5, drag cititor, fii în siguranță oriunde te afli!

Anca