Jurnal de plajă 7 – Clienți și….clienți!

A sosit momentul să-ți povestesc despre clienții unei plaje în Mamaia Nord (zona Năvodari).

Ca orice business, ce ar fi Plaja Ancuței fără clienții săi? Încă din prima vară, în 2020, am avut surpriza plăcută ca o bună parte dintre acei puțini clienți care au venit la noi, să fi frecventat aceeași porțiune de nisip și mare, în anii trecuți și tare ne-am mai bucurat când ne-au spus că am reușit să îmbunătățim aspectul zonei și serviciile.

Ne aminteam împreună, cu nostalgie cum era Tabăra Lebăda când eram noi copii, cum răsuna muzica Radio Vacanța în singurul difuzor de pe plajă, ptiu… ce-au zburat 30 și de ani…

Știi ce e frumos la a avea o plajă? Este asociată cu vacanța, turiștii își lasă problemele acasă și vin cu dorința arzătoare de a se relaxa, de a se reconecta cu ei înșiși, de a zâmbi. Misiunea mea și a echipei mele era în concluzie simplă: îi întâmpinăm cu un zâmbet larg, ne tratăm clienții cu respect, plaja trebuie să fie curată, raportul calitate preț trebuie să fie unul corect (în niciun caz nu facem rabat la calitate), iar muzica trebuie să fie de suflet.

Dacă vrea cineva manele, Plaja Ancuței nu e ce trebuie, eu am crescut cu VH1.

Nu neg, ne-au cerut și manele pe alocuri, concesia pe care am făcut-o: Loredana cu Agurida, Damian Drăghici, Dinică și al lui Sunt Vagabondul vieții mele… cam din acest registru.

În rest aici poți asculta Bossa Nova, Cuba Cafe, Joe Bonamasa, Beth Hart, pe care am descoperit-o recent, italiană, salsa, rock, jazz și alte piese mai comerciale românești și internaționale.

Când visam la Plaja mea, înainte de a porni afacerea, îmi proiectasem o imagine idilică în care noi și clienții noștri formam o mare familie, ne aflam în armonie și ne bucuram sincer de câte ori ne întâlneam.

Și într-adevăr în cele 2 veri care s-au scurs ne-am făcut o mulțime de prieteni, sunt absolut sigură că numărul lor va crește în cele ce vor urma!

Ne-am făcut și prieteni veseli, pe care atunci când îi lovea flama dormeau pe unde apucau, prietene pentru care bronzul e sfânt, deci orice poziție e permisă, sau prieteni care au descoperit că se pot adăposti și sub umbrelele de prezentare a plajei, ce tot atâtea șezlonguri! (câteva poze hazlii sunt atașate acestui articol)

Și sufletul meu e mai bogat acum!

Dar pe lângă acești oameni minunați, care ne-au arătat respectul și suportul lor necondiționat, am avut parte și de acei 10%, nelipsita „marjă de eroare”, care ne-au făcut „zile fripte” și fără de care viața noastră nu ar fi fost la fel de colorată.

Așa cum am promis, iată o împărțire pe tipologii ai celor 10%:

Vrem 2 șezlonguri cât mai aproape de apă. Știu ce zici, asta vor mai toți turiștii, dar când la o umbrelă de 4 șezlonguri cer doar 2 și grupul e de min. 6 persoane, ce să mai fac? Am avut o discuție interesantă în acest sens. Era o zi din săptămână, aveam șezlonguri libere, și am observat pe la mijlocul plajei un grup de 4 persoane supraponderale distribuite astfel: doamna întinsă, revarsată pe un șezlong, 2 domni cu un adolescent de același calibru în fund pe celălalt. I-am rugat respectuos să mai ia măcar un șezlong explicându-le că rezistența unui șezlong de lemn este de max 140 Kg, ceea ce era cu mult depășit… Într-un final, după încă 5 minute, în care s-au oferit în zeflemea să-mi cumpere șezlongul, iar eu le-am explicat că nu știu câți bani să le cer cu scumpirile recente… au acceptat.

Știi unde lucrez eu? Asta se întâmplă cu acei clienți cărora ți-ai permis să le prezinti parte din regulamentul plajei pe care nu-l respectă, te gândești că poate nu l-au citit.

Și astfel am avut Șoferul Doamnei Țurcanu (ministrul muncii la acea dată era d-na Țurcan), angajați la OPC, ANAF, ITM, toți aceștia nu au plecat până nu au amenințat nervoși foc și pară. Eu știu, poate nu chiar toți vin la mare să se relaxeze!

E plajă publică mă așez unde vreau! Da-i și explică-i că nu poate sta în fața șezlongurilor la cearșaf, chiar dacă s-a retras marea, că trebuie să permitem libera trecere a mașinilor și echipajelor de intervenție în caz de ceva, că am lăsat 30% spațiu în stânga și dreapta umbrelelor pentru cearșafuri, nimic, doamna știe că e plajă publică și că e o nouă lege de care eu nu am habar…A plecat făcând poze la CUI-ul societății…că doar e plajă publică, de ce-oi mai plăti eu taxe, chiar nu știu!

Unii cearșafari. Majoritatea clienților din zona de cearșafuri oameni cu bun simț, cu punguța după ei, mulți chiar au înțeles să arunce gunoiul selectiv în pubelele destinate, mai mare dragu’. Dar sunt și aia care îngroapă știuleții de porumb în nisip, astupă mucurile de țigară, lasă pampersii copiilor în urmă și dacă gândești pe vreunul, îți zice senin, nu am fost eu, așa am găsit. Am avut marea surpriză să ne fie ocupată mare parte din zona de cearșafuri de niște petrecăreți care au venit cu ditamai pavilionul, puși pe harță și deranjând vecinii. Dar cine, ce să le facă, că nu aveau cort cu toate laturile închise, deci nici o sancțiune „pe persoană fizică”…noaptea minții!

Cărătorii de lăzi. N-ar fi plaja românească dacă n-ar veni co-naționalii noștri cu ditamai lăzile cu bere, vin, sucuri și ce-or mai avea. Au găsit beach boy-ii mei chiar un bax de sticle de bere goale la șezlong la finalul zilei. S-au inventat niște lăzi pe roți, compartimente duble, aproape cât o remorcă. Credeți-mă prețurile la noi chiar nu sunt mari, ce să le explici… dacă vor să facă mușchi? Doar că ceea ce lasă în spate, salariile băieților și tot gunoiul lor, eu îl plătesc, „pe persoană juridică”.