Drag cititor, iubitor de mare, sau nu!

Probabil că și tu te-ai gândit la un moment dat la același lucru: oare ce aș putea să fac pentru a plăti în continuare facturile, dar să pot ieși din lumea „corpora-tristă”. Simt că mă sufoc, muncesc foarte mult și mi se cere din ce în ce mai mult la job, nu mai sunt fericit continuând în felul acesta!

Stai liniștit, nu ești singur! La fel ca tine am fost și eu, la mine a fost mai grav, eu din prima zi de muncă acum 20 de ani, proaspătă absolventă de facultate, mi-am spus că vreau să ies la pensie, spre amuzamentul colegilor mei mai seniori.

De atunci am schimbat câteva job-uri, nu multe, dar toate în zona de corporație, HR. Dorința de a ieși la pensie a crescut în intensitate și a culminat în 2019, când am hotărât să mă gândesc serios la acest pas. Să nu crezi că a fost ușor, no way, sunt taur, nu mă arunc cu capul înainte, salariul meu e important pentru familia mea, îmi asum un risc mare, habar nu am dacă știu să mai fac și altceva…cred că asta a cântărit cel mai mult în tergiversarea deciziei mele.

Esențial pentru a face schimbarea era răspunsul la întrebarea, ce aș putea face altceva? Vin dintr-o familie de „proletari”, oameni muncitori la rândul lor, cu valori sănătoase, care nu au experiență ca patroni, cei care-i cunosc pe ai mei ar spune „proști de buni ce sunt, și-ar da și cămașa de pe ei, dacă cineva le-ar cere-o!”, deci de unde un spirit antreprenorial?

Ei, acum să nu te las să crezi că am plecat chiar de la 0. Am norocul că partenerul meu de viață să fi trecut prin toate etapele unui antreprenor în trecutul lui, a construit o afacere, a dezvoltat-o, a pierdut tot, și-a învățat niște lecții, dar cel mai important e, că încă are încredere în acest model și a crezut în această alegere, ce să-ți spun, vrea să fiu fericită!

Întrebarea crizei vârstei de mijloc: ce mi-ar plăcea să fac?… și a început brainstorming-ul. Îmi place vara, mi-ar plăcea să muncesc, dar să-mi și permit să am perioade de stop să pot dedica timpul mie și fiului meu preadolescent care are nevoie de îndrumare și de o conexiune autentică cu mama lui.

Timp de vreo 4 veri cred, am făcut plajă, în Năvodari, în același loc, alegerea a fost simplă, la acel moment acolo lucra un tip haios care știa cum să cucerească copiii, prin el și cuplul care administrează plaja ne-a devenit simpatic și noi le-am devenit clienți fideli.

Oare mai trebuie să-ți spun că în acei ani, în bruma de vacanță pe care o aveam căram după mine laptop-ul pentru a putea răspunde rapid la orice urgență ar fi intervenit la job, nu are rost, nu?

Și așa ajungem la 2019, august, când l-am surprins pe al meu partener de viață la terasa acestei plaje, la o bere făcând niște calcule cu prietenul nostru bun, și concluzionând că a avea o plajă (dacă are clienți, așa cum vedeam noi aici), ar putea să-ți asigure un venit suficient pentru a înlocui salariul, ca medie într-un an. Știi că atât mi-a trebuit, nu?

Să am o plajă a mea, wow, ce romantic, întrunește tot ce-mi place mie, vara, soare, mare, prieteni noi, independența…și toate celelalte lucruri minunate, atât ne-am putut noi închipui, că doar nu cunoșteam modelul de business. Deci am aflat ce vreau să fac, ce alternativă aș putea alege pentru a spune bye-bye corporației.

Dar de la idee la fapte mai sunt ceva pași pe care să-ți spun drept i-am învățat din mers, stai alături de mine să-ți povestesc mai povestesc, că am muuuuuuuulte de zis! :)

Până la Jurnal de Plajă 2, te rog să fii în siguranță oriunde ai fi!

P.S. știi că e toamnă, am închis plaja (ieri am predat-o la ABADL), nu am găsit alt moment mai bun să încep Jurnalul unei Plaje.